Operele lui Constantin Brâncuși nu mai pot fi atinse

Operele lui Constantin Brâncuși nu mai pot fi atinse
Publicat: 14/05/2017, 09:40
Actualizat: 02/10/2018, 18:03

După ce două adolescente din Slatina și Drobeta-Turnu Severin au vandalizat Coloana Infinitului, scriindu-și numele pe opera lui Constantin Brâncuși, în ședința din data de 24 aprilie, Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat instituirea unor reguli pentru protejarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, cu 11 voturi „pentru” și 5 „împotrivă”.

Articolul care interzice contactul fizic al vizitatorilor cu operele va intra în vigoare de mâine.

„Contactul fizic al vizitatorilor cu operele constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei”, se arată în decizie.

Primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, pentru început, polițiștii locali vor avertiza turiștii să nu atingă operele.

„Contactul fizic presupune să nu le mai atingă. Polițiștii locali îi atenționează, dar numai în situații extreme vor fi aplicate sancțiuni. Până când se vor primi și toate punctele de vedere ale celor de la Ministerul Culturii vor merge mai multe pe avertismente. Poliția Locală le va spune verbal turiștilor, vor fi și panouri de avertizare, indicatoare. Ultimele evenimente au umplut paharul și nu s-a mai putut. Trebuia să se ia neapărat o decizie „, a spus Aurel Popescu.

În aceeași hotărâre se precizează că este interzis accesul în preajma pieselor care compun Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” al persoanelor cu câini sau alte animale.

„Se interzice accesul în preajma pieselor ce compun Ansamblul Monumental Calea Eroilor, pe aleea ce leagă Masa Tăcerii de Poarta Sărutului din Parcul Central, cât și în jurul Coloanei fără Sfârșit, în perimetrul dintre aleea circulară și Coloană, a persoanelor cu câini sau alte animale, biciclete, role, skateboard-uri, precum și alte vehicule cu sau fără motor, cu excepția serviciilor de salubrizare și aprovizionare, precum și a laboratoarelor mobile, aflate sub supravegherea specialiștilor, necesare cercetării și monitorizării operelor”, se arată în hotărâre.

Pe lângă acest articol și interzicerea contactului fizic al vizitatorilor cu operele, consilierii locali au înaintat un referat Ministerului Culturii pentru obținerea avizelor privind păstrarea unei distanțe de doi metri în cazul operelor din Parcul Central și cinci metri față de Coloana fără Sfârșit.

În luna octombrie a anului trecut, chiar președintele Klaus Iohannis s-a fotografiat în timp ce stătea pe unul dintre scaune, la Masa Tăcerii, deși la câțiva metri de operă era afișat mesajul: „Stimați vizitatori, să păstrăm intactă moștenirea Brâncuși pentru generațiile următoare. Vă rugăm să evitați contactul cu operele!”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Ce se întâmplă dacă țineți pâinea la frigider, de fapt. Efectul la care nu v-ați...
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
O româncă din Italia a fost găsită într-o râpă adâncă de 30 de metri, după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Zodii puse pe scandal în iunie. Își vor pune relațiile în pericol
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
De ce și-a retras Anca Serea fiica de la grădiniță: ”Niciun copil nu este suficient...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Legătura ciudată dintre coșmaruri și bolile autoimune
×